De câteva zile, singurul subiect major de discuție în România este revolta declanșată în țară. Iar de la apariția primelor manifestări violente, mare parte din discuție a fost acaparată de implicarea unor suporteri ai echipelor de fotbal. Au fost făcuți huligani, golani, derbedei, manipulați, iar cuvântul „ultras” a căpătat o conotație exclusiv negativă, incluzând toate epitetele menționate. Cel puțin nedrept, măcar până le ascultăm versiunea.
Două direcții principale există de partea „acuzaților”. Toți resping generalizările, iar unii încearcă și să justifice violențele „colaterale”. Doar cine nu a încercat nu știe cât de greu este să ai o versiune a suporterilor legată de orice, cu atât mai mult de subiecte sensibile, ca diverse incidente violente. Unii pentru că sunt deja interziși pe stadioane, alții pentru că nu vor să ajungă așa, toți pentru a-și proteja identitatea față de rivali și forțe de ordine, nu vor ieși niciodată în public să exprime vreo părere, fie ea inteligentă sau nu, corectă sau nu. Din acest motiv vedeți fețe mascate și oameni dispuși să lovească pentru a nu fi filmați sau fotografiați. Așa că părerile surprinse inclusiv aici sunt exprimate sub protecția anonimatului sau în diferite medii online. „Catalogarea tuturor drept huligani este absurdă”
Cel mai mult îi deranjează pe suporteri generalizarea, încercarea de a justifica simplist incidentele prin „ăștia sunt huliganii de la fotbal” și desconsiderarea celor care, printre altele, țin și cu o echipă de fotbal. „Noi suntem dinamoviști, steliști, rapidiști, olteni, bănățeni, clujeni etc, așa ne catalogați dvs., presa și nu numai, dar înainte de aceste apelative vreau să vă reamintesc că toți acești suporteri sunt români, români care nu fac crime, nu violează, nu fură… suntem români care nu vrem să avem lacăt la gură, români care vrem ca drepturile omului să fie respectate”, scrie cineva pe pchdinamo.ro, unul din site-urile suporterilor dinamoviști. Tot acolo, cineva completează cu o logică elementară: „Deși din 300 de oameni reținuți, doar 20 aveau antecedente pe stadion, presa continuă să îi catalogheze pe toți ca huligani. Cei care au protestat violent erau oameni din toate păturile sociale și cu tot felul de preocupări. Catalogarea tuturor drept huligani este absurdă, dar și dezinformare”. Cifrele nu sunt confirmate oficial, dar ideea este de luat în seamă: chiar toți cei implicați în violențe sunt și membri ai unor grupări de suporteri? Sau doar ei au fost recunoscuți? Ceilalți ce „pasiune” au? Are vreo importanță? Probabil că nu, la fel cum nu contează nici dacă sunt ultrași sau nu.
„Nu ne pot recomanda să stăm acasă”
Asociația Independentă a Suporterilor Stelei a susținut aceeași idee: „Considerăm cel puțin inoportune categorisirile făcute de către anumite părți ale presei sau ale creditorului FC Steaua București, care împart, în relatările ce se vor a fi imparțiale, manifestanții în suporteri apartenenți ai galeriilor de fotbal și restul protestatarilor. (…) Nimeni nu poate nici îngrădi drepturile, nici «recomanda», așa cum am fost sfătuiți, să rămânem în casă pe durata protestelor”.
În realitate, așa cum e firesc, și între suporterii care au fost la proteste există mai multe categorii. Sunt cei care s-au dus doar pentru a se bate cu jandarmii. Sunt cei care cred că fără violență nu se poate obține nimic, iar despre ei vorbim ceva mai mult mai jos. Sunt cei care pur și simplu au protestat împotriva Legii 4 pentru combaterea violenței în sport, pe care o consideră neconstituțională, dar n-au spart capul nimănui. Și mai sunt cei care, ca alte sute sau mii, au protestat pașnic pentru ce au crezut ei de cuvință, nici nu contează ce. Nu există protestatari pașnici și protestatari suporteri, există protestatari pașnici, între care unii sunt și suporteri, și cei violenți, între care, iarăși, unii sunt și suporteri, cuvântul cheie fiind unii.
„Protestele pașnice nu au schimbat nimic”
Cele mai vehemente dezbateri le-a iscat însă cel de-al doilea subiect. Cât de eficient poate fi un protest care nu este violent? Ce efect are? „Unii oameni au văzut că situația este jalnică la toate nivelurile și s-au hotărât să nu mai protesteze dansând dansul pinguinului. Și cum protestele pașnice nu au schimbat nimic ce mai era de făcut? (…) Fără aceste acțiuni mitingurile ar fi rămas fără niciun rezultat, 2000 de oameni la Universitate ar fi schimbat ceva? Cât de ipocrit sau fără simțul realității să fii ca să susții așa ceva?”, se întreabă cineva pe pchdinamo.ro. Aici deja poate veni prima replică. În același mod putem întreba, dar rezultatul violențelor care a fost? În afara acaparării media și a pagubelor provocate, ce s-a schimbat prin „aceste acțiuni”. Cel puțin deocamdată, nici mai mult, nici mai puțin decât protestele pașnice. „După ce au văzut valuri valuri de îmbogățiți post tranziție bătându-și joc de legi și de demnitatea acestui popor, au ales să se manifeste «antidemocratic», adică aruncând cu pietre în jandarmii care i-au bruscat pentru că nu aveau autorizație. Că m-am născut și eu, ca și ei, fără autorizație, că respir, gândesc, strig și lovesc tot fără autorizație, e o realitate pe care politicienii mă aștept să și-o asume. Până acum am trăit noi în țara lor, acum trăiesc ei într-a noastră. Și un jandarm călcat pe cap, o mașină de poliție spartă sunt doar un pas înainte, pierderi colaterale”, scrie cineva pe romanianultras.net. E folosit și modelul străin: „E cazul să amintesc genul de proteste care s-au întâmplat în Anglia, Franța, Grecia? Sau nici ei nu mai sunt civilizați?”.
„Poate fi terorism urban”
Probabil cel mai violent text pe această temă a apărut pe site-ul dinamomania.net, stârnind inclusiv acolo destule replici contra: „Nu e necesar să fim ipocriți, să ne delimităm de violențele ultrașilor bucureșteni, să cerem manifestări pașnice (…) asta ar fi ideal probabil să se întâmple, dar ce mai poate fi ideal într-un stat paralizat de propria neputință?! Pe acest fond (…) a apărut din senin un weekend de ianuarie, în care o mână de «derbedei» și de «golani» (…) au mișcat ceva. (…) Metodele pot fi asemuite, forțat, terorismului urban, pot fi combătute legal, pot fi considerate de nedorit, dar nu sunt apanajul României, se ivesc în toate democrațiile care calcă strâmb. (…) Violența e doar un semnal, un semnal interzis, dar necesar într-o țară bolnavă. Ultrașii au avut un target, l-au atins așa cum procedează ei de obicei”, scrie Andrei pe dinamomania. Una din replici: „Putem schimba regimul și fără să vandalizăm magazine. Să nu fii de acord cu furtul și vandalismul nu e sinonim cu ipocrizia. Violența jandarmilor intră în aceeași categorie cu cea a grobienilor din partea cealaltă a baricadei”.
De aici s-a născut întrebarea din titlul acestui articol, care este și titlul unuia dintre materialele citate de pe site. Răspunsul definitiv nu există. Promovarea violenței nu poate fi decât condamnată, dar ce ne facem atunci când scopul final este mai presus decât victimele colaterale? Exemplele de la un nivel superior – războaiele recente – nu ne fac deloc misiunea de a trage o concluzie mai ușoară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER